COMUNICAT

20.07.2016

 

În data de 20 iulie 2016 a avut loc ședința Comisiei de Dialog Social Teleorman, convocată potrivit prevederilor Legii nr. 62/2011 a dialogului social, republicată, cu modificările și completările ulterioare și la solicitarea Confederației Sindicatelor Democratice din România (CSDR), pe ordinea de zi aflându-se problemele salariaților din administrația publică locală și sănătate generate de apariția OUG nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

La lucrările şedinței au participat: prefectul județului Teleorman - Carmen Daniela Dan, vicepreședintele Consiliului Județean Teleorman - Ionel Dănut Cristescu, reprezentanți ai serviciilor publice deconcentrate, confederațiilor sindicale şi confederațiilor patronale, membri ai Comisiei de Dialog Social Teleorman. De asemenea, au mai participat, în calitate de invitați: reprezentanți ai Uniunii Județene Sanitas Teleorman, Sindicatului Operativ Ambulanța Teleorman și ai grupelor sindicale CSDR de la Primăriile Roșiorii de Vede și Săceni.

Reprezentanții sindicatelor și-au exprimat nemulțumirile față de prevederile OUG nr. 20/2016, subliniind faptul că acest act normativ menține inechitățile din sistemul de salarizare a personalului din administrația publică locală, respectiv discriminează personalul nemedical din sectorul sănătate.

În urma discuțiilor care au avut loc, Instituția Prefectului - județul Teleorman va transmite doleanțele sindicatelor la ministerele de resort, conform procedurii legale, în vederea analizării prevederilor contestate și a amendamentelor propuse spre a fi aduse actului normativ în cauză.

 

prefectura-teleorman.ro

Institutia Prefectului Judetul Teleorman

© 2014 - Toate drepturile rezervate

 

Date de contact:

Strada Dunarii nr. 178, Cod postal 140047
Telefon: 0247 / 311.150 * Fax: 0247 / 312.973
Telefon relatii cu publicul: 0247 / 311.031
E-Mail: office@prefectura-teleorman.ro

Anunţ: Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies.